"Este mai uşor să construieşti copii puternici decît să repari maturi dărîmaţi." Frederick Douglass

Copilul învinuit de comiterea unei infracţiuni, rămîne a fi, de cele mai multe ori, o victimă: victimă a sistemului de organizare sociala a statului, victimă a sistemului judiciar, victima a circumstanţelor care l-au determinat să încalce legea. În cazul cînd vinovăţia sa nu a fost încă demonstrată şi, mai mult chiar, nu există o hotărîre judecătorească definitivă, prezenţa copilului pe banca acuzaţilor creează un disconfort (psihologic) atît pentru el, cît şi pentru rudele şi apropiaţii săi.

În ultima vreme, ca urmare a dejudiciarizării procedurilor penale, încep să apară mai multe alternative de diminuare a stresului la copiii care ajung în contact cu sistemul de justiţie. În unele situaţii există posibilitatea încetării cauzei penale, chiar la etapa incipientă de examinare. Rezultatele preliminare ale monitorizării şedinţelor de judecata cu implicarea minorilor, desfăşurate de către Institutul de Reforme Penale în cadrul Judecătoriei de circumscripţie Bălţi, vin în susţinerea celor enunţate mai sus. Astfel, conform datelor obţinute în perioada 1 octombrie 2010-1 iunie 2011, în cele 68 de cauze în care au fost implicaţi minorii, în fiecare al şaselea caz a existat posibilitatea aplicării medierii. Deşi este o practică larg aplicată în sistemele de justiţie penală a altor state, spre regret instituţia medierii în Republica Moldova foarte greu îşi găseşte aplicabilitate.

Din discuţiile cu mai mulţi procurori şi judecători din mun. Bălţi care au avut loc în cadrul unei mese rotunde, organizate de către IRP la finele anului 2010, am constatat că nu există un interes echivoc în utilizarea instituţiei medierii, din considerentul că aceasta, în opinia lor, este inutilă. Recent, în cadrul mesei rotunde ”Consolidarea mecanismului de referire a copiilor aflaţi în situaţie de risc în raionul Leova”, am observat o altă abordare privitor la mediere. Domnul Florea Valicu, Procurorul raionului Leova, a arătat prin exemple concludente necesitatea implicării mediatorului la examinarea cauzelor penale, în special atunci cînd sînt implicaţi copiii. Raţionamentul constă în faptul că atunci cînd, de exemplu, un copil comite o infracţiune împotriva patrimoniului(infracţiunile săvîrşite cel mai frecvent de minori), cauza este examinată cel mai des pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătorului. În majoritatea cazurilor aceasta este determinată de “principialitatea” părţii vătămate, care doreşte să-l pedepsească cît mai crunt pe tînărul infractor, în pofida faptului că există modalităţi de recuperare a pagubei şi încetare a cauzei. Totodată, spre regret, se manifestă şi lipsa voinţei din partea organului de urmărire penală de a rezolva cauza pînă la trimiterea ei în instanţa de judecată.

Conform datelor preliminare ale monitorizării, majoritatea cauzelor de acest gen se sfîrşesc cu împăcarea “urgentă” a părţilor, pe holurile judecătoriei, după desfăşurarea cîtorva şedinţe de judecată. În cazul implicării mediatorului, însă, la faza iniţială a urmăririi penale pot fi obţinute mai multe avantaje. În primul rînd, copilul acuzat nu este purtat timp îndelungat prin numeroase acţiuni procesuale, la faza de urmărire penală şi de judecare a cauzei. Nivelul stresului exercitat asupra copilului şi a apropiaţilor săi este mai mic. În cele din urmă, aceasta conduce spre dejudiciarizarea procedurilor utilizate în cadrul sistemului penal. În al doilea rînd, cheltuielile suportate de către stat, dar şi de către acuzat, devin tot mai mari, pe măsură ce examinarea cauzei ajunge la o etapă mai avansată. În al treilea rînd, în cazul aplicării „impuse”, de multe ori, a împăcării părţilor pe holurile judecătoriei, partea vătămată, în majoritatea cazurilor, rămîne a fi nemulţumită de rezultatele acesteia. În cazul intervenţiei mediatorului, însă, între părţi sînt reglementate toate particularităţile acoperirii pagubelor produse, rezolvării situaţiei conflictuale şi finisarea rapidă a cauzei. În al patrulea rînd, remarcăm că rezultatele activităţii de monitorizare a şedinţelor de judecată denotă faptul că în circa 25% din cauze, unde ar fi putut interveni mediatorul, dar nu a fost solicitat, s-a pronunţat o hotărîre de condamnare cu executarea unei pedepse privative de libertate.

Din recentele discuţii cu copiii deţinuţi în Penitenciarele Nr.2 şi 13, desfăşurate în cadrul unei cercetări sociologice, am constat că unii minori, care au ajuns în detenţie chiar şi pentru infracţiuni contra patrimoniului, în închisoare devin depresivi, nereceptivi, dezvoltînd în sine o atitudine negativistă faţă de propria persoană, fapt care poate conduce la apariţia riscurilor de suicid sau dimpotrivă la dezvoltarea unui comportament delincvent. În acest caz, revenim la ideea iniţială – dacă la etapa incipientă ar fi fost solicitată implicarea mediatorului erau mai multe şanse să creştem un tînăr sănătos, de folos societăţii.Desigur, aceste idei reprezintă doar rodul unei analize de ansamblu a mai multor factori, obiectivi şi subiectivi. Acest fapt însă nu împiedică extragerea unor concluzii. Susţinem necesitatea implementării practice, mai aprofundate a instituţiei medierii în cauzele penale în care sînt implicaţi copiii, ca mijloc alternativ eficient de dejudiciarizare a procedurilor penale şi de tratament prietenos al copilului în cadrul sistemului de justiţie.
Schibin Vlad, Coordonator de proiect, IRP