Ghidul ordonatorului expertizei judiciare

Ghidul ordonatorului expertizei judiciare este o publicație destinată profesioniștilor și profesionistelor din domeniul justiției, care au tangență cu expertiza judiciară - ofițeri de urmărire penală, avocați, judecători, procurori, polițiști etc. Acesta conține diferite aspecte determinante la dispunerea expertizelor judiciare, astfel încât concluziile expertului judiciar să fie cât mai corecte și să asigure la maxim standardul de obiectivitate.

Publicația a fost elaborată de către un grup de experți în diferite domenii ale expertizei judiciare, care au formulat algoritmi de acțiuni în baza dispozițiilor legale, noțiunilor teoretice, dar și observațiile, constatările din experiența proprie, probate în mai mulți ani de activitate în calitate de experți judiciari.

Ghidul ordonatorului expertizei judiciare a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea eficienței și accesului la justiție în Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova în parteneriat cu Institutul de Reforme Penale, cu suportul financiar al Suediei. Opiniile exprimate în publicație aparțin autorilor și nu reflectă neapărat viziunea IRP, PNUD și Suediei.

Ghidul ordonatorului expertizei judiciare este disponibil la acest link:

Varianta în limba rusă a ghidului poate fi descărcată aici.
Template not found: /templates/work/addcomments.tpl