Detinutii Penitenciarului nr.15 din Moldova au participat la un cenaclu de poezie

Cea de-a II-a ediţie a cenaclului poetic cu genericul ”Nu avem libertate, dar liberi noi suntem”, desfaşurat la Penitenciarul nr.15 Cricova, a intrunit 14 condamnaţi, care au inceput a scrie versuri in detenţie.

Temele preponderente in versurile condamnatilor sunt cele intalnite si la poetii consacrati: dragoste, mama, tradare, regretul şi libertate. In opinia psihologilor, astfel de activitaţi contribuie la procesul de re-socializare a condamnaţilor.

Ideea organizarii acestei seri poetice aparţine serviciului educativ al instituţiei date, care şi-a gasit susţinere in randurile deţinuţilor. Pe langa poeziile proprii recitate, condamnaţii au realizat sub ghidarea angajaţilor penitenciarului şi un exerciţiu comun menit sa dezvolte abilitaţile de scriere şi exprimare ale acestora.

„Sunt optimist pentru viitorul acestor persoane şi sunt convins ca odata parasind locul de privaţiune de libertate, ei işi vor gasi locul in viaţa. Poeziile lor sunt pline de suflet şi foarte sincere.” a declarat ministrul Justitiei, Alexandru Tanase, prezent la eveniment.

Se intenţioneaza ca astfel de şedinţe de art-terapie sa fie adoptate şi de restul instituţiilor penitenciare, care ar servi drept oportunitaţi de terapie prin arta şi motivare a unui comportament pro-social al persoanelor din detenţie.

Sursa: UNIMEDIA